27 aprilie 2007
„Minerul” lui Cozmin Guşă e artist şi a restaurat biserici
Identificat de EVZ, agresorul lui Gusa e sculptor-restaurato
Ne-am deplasat cu el la poliţie, unde s-a „predat” de bunăvoie. Chipul său nu e cănit de praful de cărbune, subteranul îi e ceva străin, nu-şi luminează drumul cu lămpaşul şi nici nu trage dupa el vreo rangă.

26 aprilie 2007; Foto: Evenimentul zilei
De fapt, bărbatul care l-a alergat acum o săptămână pe liderul PIN Cozmin Guşă, dinspre Piaţa Universităţii spre Intercontinental, nu este miner. Asta deşi în plângerea sa, citată de Mediafax, Guţă arăta că „persoanele care au folosit violenţa sunt (…) mineri”.
Ioan Chiran s-a născut la Bucureşti, din părinţi maramureşeni, şi are 61 de ani. De câteva zeci de ani, sculptează în lemn şi restaurează mobilier vechi şi foarte vechi.
Cu specializari şi opere de artă refăcute în ţară, dar si la Stuttgart, Roma, Milano, Paris, Nantes şi Montreal, „înspăimântătorul” Chiran a stabilit, fără să vrea, şi o premieră: „golanul” a alergat el însuşi politicianul român şi nu invers, cum era moda în anii ‘90.
Inainte sa se duca la politie, el a explicat pentru EVZ: „Am plecat de acasă cu troleibuzul, cu tinta sa ma duc la Sala Dalles, la un anticariat. În Piaţă, deşi era mulţimea strânsă, am trecut, fără să zăbovesc, şi am privit din mers ce se întâmplă”.
Pe acest traseu, s-ar fi succedat insa mai multe întâmplări. „La cinci-sase metri de „întâlnirea” mea cu Guşă, eu am facut un comentariu spre cineva din mulţime, vizavi de prezenţa lipsită de sens a acestuia în zonă. Atunci, un tip mi-a tras un „capac”, de la spate şi a fugit.
Nu i-am văzut faţa, dar avea cam 1,65-1,68 m. Guşă era înconjurat de camere TV. M-am dus la el şi se pare ca l-am întrebat de ce a venit. În acel moment am primit o lovitură zdravană în dreptul rinichiului de la un alt tip, apoi un picior la gioale.”
„Am crezut că a dat Guşă”
Acesta ar fi momentul în care şi-a pierdut cumpătul. „Eu am crezut sincer că a dat Guşă, aşa ca l-am împins şi eu pe el. Rapid, am mai primit un picior la gioale, de la un tânăr. Guşă era flancat. Aici e a doua oară în care îl împing pe Guşă. Între noi s-a interpus o femeie, iar cineva mi-a şoptit la ureche că, dacă nu sunt cuminte, mă găureşte. M-am uitat după el, era un zdrahon la 1,85 m. Am simţit într-adevăr ca eram împuns cu ceva contondent şi, pe acest fundal, mi-a scapat Guşă”, susţine restauratorul.
A fost „scânteia” care a dus la episodul TV in care Chiran pare că-l loveşte pe Guşă, undeva în zona umărului. „Eu am încercat sa merg dupa el şi am întins mâna, vrând să-l prind de guler, ca să continuăm aşa-zisul dialog. De remarcat râsul permanent sarcastic al lui Guşă şi flegmatic, dispreţuitor. N-am reuşit şi el a plecat, luat de unul mare, pe care
l-a prezentat ca fiind de la „servicii speciale”. Şi au fugit spre Inter.” În cele din urmă, Chiran a plecat spre anticariat. „Mi-am continuat drumul, dar n-am luat nicio carte.”
LA DECLARAŢII
Doua ore la Secţia 1
Ioan Chiran a ajuns aseară, în jurul orei 18.00, la sediul Poliţiei Capitalei, apoi a fost condus la Secţia 1. Vizibil derutat, Ioan Chiran a ieşit de la audieri, după două ore. El a spus că regretă cele întâmplate în urmă cu o săptămână şi a susţinut că nu l-a atins deloc pe liderul PIN.
„La un moment dat, nici nu am ştiut că e domnul Guşă”, a spus Chiran, contrazicând pentru o clipă varianta iniţială, potrivit căreia dorea, de fapt, să afle de la politician cu ce scop a apărut la o manifestare pro-Traian Basescu. Urmează să fie cercetat „pentru lovire sau alte infracţiuni” şi riscă o amendă.
DECEMBRIE 1989
Frondă faţă de Ceauşescu
Chiran este căsătorit cu o fostă profesoara de limba română şi are două fete care traiesc în Italia. Este specializat pe sculptură manuală si restaurare lemn si mobiler. În anul 1977 a condus o echipa de sculptori-restauratori in cadrul unui proiect privind catapeteasma Catedralei „Sf. Ioan Botezatorul” din Montreal.
„Am restaurat şi renovat muzeul din cadrul Palatului Patriarhal”. Până în anul 1990, a fost angajat la Muzeul Satului din Capitală. La Revoluţie nu a ieşit, dar îşi aminteşte cum i-a arătat ceva „cu un deget” lui Ceauşescu când acesta a trecut pe strada lui.
INTERVIU
EVZ: Cum explicaţi gestul pe care l-aţi facut în Piaţa Universităţii?
Ioan Chiran: Ceea ce s-a întâmplat e un lucru care pe mine nu mă caracterizează. Sincer, regret acest lucru. Pe de altă parte, mi-am pierdut cumpătul pentru că, în acea grămadă de oameni, am fost lovit, am primit mai multe lovituri sub centură, şi la propriu, şi la figurat.
„Regret gestul. Mi-am pierdut cumpătul”
Aţi fost până acum căutat de poliţie? Aţi primit vreo citaţie?
Nu.
De ce l-aţi abordat pe domnul Cozmin Gusa?
Voiam, sincer, să-l întreb de ce a venit. De ce, când ştia că acolo e o manifestare pro-Băsescu? De fapt, chiar ne intersectaseram. Eu mergeam spre anticariatul de la Dalles, el venea in Piaţă, flancat de televiziuni.
Ulterior, aţi fost etichetat drept un „miner drogat”.
Nu cunosc acest fenomen. E aberant. Eu apreciez minerii, mai puţin pe cei care au venit să „planteze flori”.
Apropo, aţi văzut, în acea zi, mineri in Piaţa Universităţii?
Subliniez, eu eram doar în trecere, dar nici aşa nu i-am vazut. Cel puţin, nu ca în 1990.
Autor: Mihai Munteanu
Articol apărut în ziarul Evenimenul zilei din 27 aprilie 2007
–––––––––––––––––––––––––
5 martie 2008
Cozmin Guşă şi-a retras plângerea împotriva presupusului său agresor din Piaţa Universităţii
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
more about „Ioan Chiran şi-a cerut scuze, dar sus…„, posted with vodpod
O săptămână mai târziu, Ioan Chiran, un artist în vârstă de 61 de ani, recunoştea în faţa poliţiştilor că l-a înjurat pe Guşă. Nu a recunoscut însă că l-a lovit pe preşedintele PIN. Astăzi, a obţinut iertarea.
„Luasem deja decizia de multă vreme, pentru că e un gest creştinesc. Mi-a spus că era în mulţime acolo şi l-a apucat o anumită stare, că n-are legătură cu persoana mea, că îi pare rău”, a spus Cozmin Guşă, preşedintele PIN.
Ioan Chiran şi-a cerut scuze, dar susţine în continuare că nu el l-a lovit pe Guşă. „Nu a existat niciun martor, pentru că să fie clar, eu pe domnul Guşă nu l-am lovit, şi Guşă ştie asta!”, a precizat Chiran.
Cozmin Guşă pare că a uitat deja incidentul. „În faţa lui Dumnezeu sunt mult mai liniştit”, spune liderul PIN.
Lasă un răspuns